Schneider Electric, instalatii electrice sigure pentru casa ta
Profi Center, special pentru profesionisti
ProduseSolutii LocuintaSigurantaDesignProfi Center
EDITORIAL

Anul acesta, poate mai mult ca oricând, publicul din România a început să fie receptiv la mesajele ecologiste pe care Europa matură le circulă de ceva vreme.
Am resimțit și noi un interes tot mai mare inclusiv din partea jurnaliștilor români, cu privire la sistemele și soluțiile care asigură un management mai bun al energiei și ne ajută, în același timp, să reducem costurile cu întreținerea locuințelor sau a clădirilor de orice tip și să ne comportăm responsabil cu resursele limitate de care dispunem.
Consumul electric legat de iluminare reprezintă până la 40% din consumul total de energie din clădiri, în funcție de segmentul de clădire la care ne referim. De aceea, controlul iluminatului este, cu siguranță, una dintre metodele cele mai simple de a reduce costurile legate de consumul de energie electrică și pentru noi reprezintă una dintre cele mai comune aplicații din portofoliu. Aplicând o soluție de reducere a consumului de energie electrică pentru iluminat se poate reduce ușor cu până la 50% din costurile cu electricitatea.
Soluțiile noastre oferă sisteme automate de optimizare a iluminatului unei clădiri, bazate pe trei parametri principali - durata iluminării, intensitatea iluminării și prezența. Parametrii pot fi aplicați independent sau combinat, după dorință sau după nevoile specifice de management al clădirii respective.
Soluțiile pot începe cu implementarea unor dispozitive simple, cum ar fi Întrerupătoarele orare sau detectoarele de mișcare până la proiectarea unor soluții personalizate, dar flexibile și integrabile sistemului general de management al clădirii.
Vedem și în România lucrări de arhitectură de valoare și complexitate mare, caracterul lor eco dat de un management rațional al energiei nu poate fi decât un plus - și nu un plus la nota de plată pentru utilități.

Monica Roșu
Configurator
NOUTATI
Configuratorul Unica disponibil online

Stabilirea necesarului de aparataje dintr-o casă sau o clădire de birouri nu e neapărat un proiect simplu. Dacă amenajăm o locuință sau o clădire de birouri, e mai bine să știm tot ce ne trebuie de la bun început, ca să putem da o comandă completă și să ne asigurăm că avem tot ce ne trebuie la îndemână pentru echipa de electricieni și, bineînțeles, să știm de ce buget avem nevoie.

Site-ul www.casa.schndeider-electric vă pune la dispoziție un configurator care vă ajută să faceți alegerile cele mai inspirate de aparataj Unica pentru locuințe sau clădiri de birouri. Configuratorul Unica este foarte prietenos și intuitiv, fiind ușor de utilizat atât de un specialist cât și de beneficiarul final.

Structura sa ne ajută să alegem repede aparatele Unica potrivite ambientului pe care îl amenajăm și sa aflam o cotatie de pret pentru acestea. Se poate trece simplu de la gama Unica Basic la Unica Colors și Unica Plus doar prin simpla alegere a modelului de rama sau se poate trece direct la Unica TOP.

In cazul in care se alege modul de de instalare italian, se pot face cu ușurință combinații de mecanisme albe sau fildeș cu ramele Unica Allegro de tip rectangular, care permit instalarea de până la 6 module pe ramă.

După alegerea ramelor și culorilor puteți centraliza totul în format xcel sau pdf cu codurile produselor alese și apoi să vă duceți cu comanda la unul dintre magazinele din rețeaua Schneider Electric